Comitetul AGRI adoptă un raport „dezamăgitor de slab” privind bunăstarea animalelor din fermă

Humane Society International


Pigs
dpa picture/Alamy

BRUXELLES—Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European (AGRI) a adoptat astăzi raportul privind bunăstarea animalelor în fermă. Deși este dezamăgitor de slab – și, în mod regretabil, face câteva declarații înșelătoare cu privire la bunăstarea animalelor – raportul este o îmbunătățire considerabilă față de proiectul slab prezentat de către europarlamentarul liberal francez, crescător de vite, Jérémy Decerle.

Dr Joanna Swabe, director senior de afaceri publice pentru Humane Society International/Europa, a remarcat:

„Este uimitor că, în timp ce majoritatea cetățenilor UE, oameni de știință în domeniul bunăstării animalelor și chiar Comisia Europeană au recunoscut nevoia urgentă de a îmbunătăți bunăstarea animalelor de fermă, majoritatea membrilor Comisiei AGRI a Parlamentului par să nu fie la curent cu condițiile de trai al animalelor din multe ferme din UE. Se crede că deputații AGRI au susținut afirmația greșită că „nu s-au găsit până acum soluții de încredere pentru problema mușcăturii de coadă la porci”, în timp ce adevărul este că, atât Finlanda, cât și Suedia au implementat de multă vreme o interdicție totală a procedurii de cupare a cozilor la porci prin îmbunătățirea spațiilor animalelor, lucru pe care Directiva Porci îl cere deja. Când vine vorba de bunăstarea animalelor, Parlamentul European trebuie să reziste eforturilor hotărâte făcute de entități mânate doar de interese economice, de a submina și împiedica măsurile atât de necesare pentru a promova bunăstarea animalelor. Ceea ce cerem noi și ceea ce susține publicul are în spate argumente științifice solide”.

HSI/Europe a observat că proiectul lui Decerle s-a concentrat în mod disproporționat pe eforturile și bunăstarea fermierilor, mai degrabă decât să abordeze critic eșecurile statelor membre de a se asigura că legislația existentă este implementată și aplicată în mod corespunzător. Raportul oferă, de asemenea, prea puțină atenție nevoii urgente de actualizare și îmbunătățire a standardelor de bunăstare a animalelor, în conformitate cu noile date științifice despre nevoile animalelor de fermă.

Raportul Comitetului AGRI contrastează puternic cu avizul progresist și echilibrat privind bunăstarea în fermă adoptat de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară la 13 octombrie 2021. Această diferență dramatică de abordare ridică întrebarea dacă responsabilitatea luării deciziilor în ceea ce privește bunăstarea animalelor nu ar trebui cumva transferată către comisia ENVI, unde există mai puține conflicte de interese, de exemplu în cazul deputaților europeni care au venituri din agricultură.

Acest raport privind bunăstarea animalelor din fermă urmează să fie votat în sesiunea plenară a Parlamentului din noiembrie. HSI/Europe va îndemna deputații europeni să consolideze considerabil textul pentru a reflecta în mod corespunzător atât opinia societății, cât și cea științifică cu privire la îmbunătățirea bunăstării animalelor.

Learn More Button Inserter