Humane Society International


Didier BAUWERAERTS/©European Union 2015 EP Paul Henri

Bunăstarea animalelor este un subiect la care cetățenii europeni ţin foarte mult. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, în care animalele sunt recunoscute ca fiinţe simţitoare, ceea ce înseamnă că atât politicile UE cât și cele ale Statelor Membre trebuie să acorde atenție cerințelor referitoare la bunăstarea animalelor.

Humane Society International/Europe face apel către cei 720 de membri ai Parlamentului European să devină o voce pentru animalele sălbatice, de fermă și de laborator, să promoveze bunăstarea acestora și să asigure îmbunătățirea protecției lor atât în UE cât și în afara granițelor sale. Acest Manifest subliniază o serie de priorităţi pentru următorul Mandat Parlamentar (2024-2029).

Creșterea bunăstării animalelor de fermă

Legislația UE referitoare la bunăstarea animalelor trebuie revizuită, astfel încât să reflecte pe deplin datele științifice curente despre bunăstare animală. De asemenea, domeniul de aplicare a legislației trebuie extins pentru a acoperi toate animalele crescute în scopuri economice. Este imperios necesar ca această revizuire legislativă să includă eliminarea treptată a sistemului de creștere în cuști a animalelor de fermă, precum găinile ouătoare și porcii.

Fermele de blănuri devin istorie

Trebuie introdusă o interdicție totală cu privire la creșterea, reproducerea și uciderea animalelor destinate exclusiv producției de blănuri. Aceste practici crude și inutile din fermele de blănuri trebuie să devină cât mai curând o relicvă a trecutului pretutindeni în Europa.

Restricționarea importurilor de trofee de vânătoare

În prezent, statelor membre ale UE li se impune să elibereze permise de import doar pentru trofee de vânătoare din speciile incluse în anexa A și doar pentru douăsprezece specii din Anexa B a Regulamentul UE pentru Comerțul cu specii ale florei și faunei sălbatice. Atâta timp cât importul de trofee de vânătoare rămâne legal, această cerință trebuie extinsă pentru TOATE speciile enumerate în Anexa B pentru a garanta că aceste trofee de vânătoare au fost obținute în mod legal și sunt de origine „sustenabilă”.

Eliminarea lacunelor din Regulamentele UE privind comerțul cu specii ale florei și faunei sălbatice

O lacună în legislația UE permite ca speciile de animale sălbatice protejate la nivel național și care sunt traficate în fluxurile de comerț internațional să fie vândute legal în Europa ca animale de companie exotice. UE trebuie să se angajeze să adopte o legislație suplimentară care interzice importul, transbordarea, cumpărarea și vânzarea animalelor sălbatice ridicate ilegal în țara de recoltare/origine.

Știința fără folosirea animalelor

Legislația UE privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) trebuie revizuită pentru a elimina lacunele care permit testarea ingredientelor cosmetice. Atât REACH, cât și Regulamentul UE privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP) trebuie actualizate pentru a încuraja adoptarea metodelor care nu implică animale pentru evaluarea siguranței. Este esențial ca, prin revizuiri sau acte delegate, să nu fie introduse cerințe noi sau extinse privind testele efectuate pe animale. În cercetare, unde cele mai multe animale sunt folosite pentru experimente, UE ar trebui să se angajeze la o schimbare științifică și tehnologică către abordări care nu folosesc animale.

Promovarea sistemelor alimentare sustenabile

Elaborarea politicilor UE, inclusiv orice viitoare lege-cadru privind Sistemele Alimentare, ar trebui să promoveze în mod activ tranziția către o dietă bazată mai mult pe plante, și o scădere a producției și a consumului de produse de origine animală. Ar trebui de asemenea promovate măsuri pentru reducerea numărului și a densităților de animale de fermă din producție, cu scopul de a reduce impactul creșterii intensive a animalelor asupra mediului și a climei.

De asemenea, puteți descărca și citi Manifestul nostru în întregime.

Doriți să sprijiniți prioritățile noastre cheie? Vă rugăm, luați legătura cu noi: info@hsi-europe.org info@hsi-europe.org

Humane Society International


Vets for Ukrainian Pets va acoperi costurile îngrijirii veterinare pentru animalele de companie ale refugiaților. Charlotte Brocker pentru HSI

Actualizare: Acest program a fost prelungit până la 31 decembrie 2024.

Refugiații ucraineni care au fugit din calea războiului împreună cu animalele lor de companie pot avea acces la tratament veterinar gratuit în țări din Europa, datorită programului Vets for Ukrainian Pets. Descarcă flyer.

Vets for Ukrainian Pets va acoperi costul îngrijirii veterinare a câinilor, pisicilor, cailor sau a altor animale de companie, în cazul în care îngrijirea este considerată ca fiind necesară de către un medic veterinar profesionist.

 

Ce servicii de îngrijire veterinară sunt acoperite de Vets for Ukrainian Pets?

  • Cerințe de certificare/licențiere—intrarea în legalitate a unui animal de companie într-o țară europeană în care aceste costuri nu sunt deja finanțate de autoritățile naționale aferente. Acestea pot include vaccinarea antirabică, serologia antirabică, tratamentul antiparazitar, implantarea/înregistrarea microcipului sau documentația oficială.
  • Îngrijire preventivă de bază—vaccinări de bază și tratamente antiparazitare pentru a asigura sănătatea generală a animalului.
  • Medicamente (până la necesarul pentru patru luni) – medicamente prescrise în prealabil de către un medic veterinar sau necesare pentru a trata o afecțiune nou identificată. Sunt incluse medicamentele prescrise în prealabil care nu au însoțit animalul de companie în timpul evacuării sau ale căror rezerve s-au epuizat.
  • Asistență acută—tratament pentru afecțiuni acute în cazul în care prognosticul în urma tratamentului este bun, cum ar fi rănile, inflamații ale urechilor sau ameliorarea durerii.

Ce clinici veterinare participă la acest program?

Toate clinicile autorizate și toți medicii veterinari practicanți din Europa sunt eligibili pentru a participa. Vă rugăm să întrebați la cea mai apropiată clinică veterinară.

Ce se întâmplă dacă am mai mult de un animal de companie care necesită îngrijire?

Planul acoperă costurile pentru până la cinci animale de companie sau cai. Dacă aveți mai mult de cinci animale de companie care au nevoie de îngrijire veterinară, vă rugăm să discutați acest lucru direct cu clinica.

Trebuie să plătesc la clinică și apoi să cer rambursarea?

Nu, îngrijirea veterinară este gratuită. Vom rambursa clinicii până la 250 de euro pentru fiecare animal.

Ce se întâmplă dacă planul nu poate acoperi îngrijirea de care are nevoie animalul meu de companie?

Încurajăm medicii veterinari să ofere îngrijiri la preț redus sau gratuite în cazul în care alte fonduri sau contribuții de caritate nu sunt suficiente pentru a acoperi costul total.

Cât timp va fi disponibil planul Vets for Ukrainian Pets?

Planul este valabil până la 31 decembrie 2022. Dacă aveți nevoie de îngrijire veterinară pentru animalul dumneavoastră de companie sau calul dumneavoastră după această dată, vă rugăm să contactați Humane Society International la adresa VetsUkrainePets@hsi.org.

Unde pot găsi mai multe informații despre Vets for Ukrainian Pets?

Vizitați site-ul nostru pentru mai multe informații: apply.vetsforukraine.com/how-it-works/.

Vets for Ukrainian Pets este finanțat integral de Humane Society International, cu sprijinul generos al Mars Incorporated, în colaborare cu Federația Veterinarilor din Europa și Federația Asociațiilor Veterinare Europene pentru Animale de Companie.



Learn More Button Inserter